Pagini

27 decembrie 2011

Parcul Naţional Munţii Călimani – Vf. Bistricior (26 decembrie 2011)

După prima tură pe Vf. Bistricioru, mi-am promis că neapărat trebuie să mai fac o tură pe acest minunat vârf din Munţii Călimani. Am aşteptat venirea iernii deoarece vroiam ca această tură să o fac neapărat iarna. Traseul urmat este nerecomandat pe timp de iarnă mai ales dacă nu ai urcat cel puţin odată vara “cu ochi de iarnă”. În condiţii meteo nefavorabile pericolul de a vă rătăcii este destul de mare de aceea nu încercaţi
să faceţi dintr-o plimbare o adevărată aventură neplăcută.

Traseul făcut pe wandermap.net îl găsiţi mai jos si scuzaţi întârziera.


Hike route 1370845 - powered by Wandermap 

  Foto 1. încă un pic

Am urmat marcajul triunghi albastru care porneşte din Satul Miţa şi continuă prin Valea Colbul – Piciorul Colbu – P-na Gura Plaiului – Vf. Bistriciorul.
Deşi cu o seară înainte eram 4 inşi gata de drum, se pare că pentru doi dintre ei seara nu a fost cel mai bun sfeşnic  aşa că dimineaţă rămân doar eu şi cu încă un amic. Pornim încetu cu încetu înspre satul Miţa unde debarcăm în dreptul blocurilor folosite de muncitorii de la mină pe vremea lui bunicu.

 Foto 2. zărim Bistriciorul peste falnici brazi
 
Traseul face dreapta chiar după aceste clădiri şi continuă prin pădure pe triunghi albastru până la cota 1200 care dă în D.F Gura Plaiului de unde pâna pe Bistriciorul mai sunt 2 ore pe timp de vară. Traseul urmat în prima tură făcută pe Bistriciorul este mult mai lung decât acesta şi este nemarcat până la cota 1200. Atunci am urmat traseul, citez: “Urmăm marcajul triunghi albastru până în dreptul unei bariere unde drumul se ramifică şi de acolo ne hotărâm să nu mai continuăm pe marcaj ci sa o luăm pe Valea Irimie de Jos până la cabana Ocolului Silvic Josenii Bârgăului, ca pe urmă să facem stânga şi să urcăm pe drumul forestier Gura Plaiului.”
Dacă totuşi sunteţi cu maşina şi lenea este mare puteţi liniştit să urmaţi acest traseu care vă scurtează din efortul depus.

 Foto 3. cam aşa arată refugiul

Noul refugiu de sub Vf. Bistricioru este terminat în proporţie de 80% şi este construit pe fundaţia vechii cabane. S-a depus foarte mult efort pentru construirea acestui refugiu aşa că dacă vă aflati în zonă şi folosiţi acest refugiu nu vă bateţi jos de munca unor oameni încercând să lăsaţi locul găsit cât mai curat.

 
 Foto 4. tot mai aproape

Norocul ţine cu noi şi până aproape sus în creastă avem noroc de urme făcute se pare de nişte montaniarzi veniţi pentru schiat. Urmele de placă şi schiuri sunt evidente încă de la intrare în traseu.  La refugiu nu am găsit pe nimeni şi nici sus aşa ca ne-am bucurat de linişte deplină. Pe măsură ce urcăm ne dăm seama că suntem şi mai norocoşi, avem parte se pare de un peisaj de vis şi de o vreme superbă. Soarele ne aşteaptă sus în creastă iar marea de nori instalată la cota 1600 ne încântă ochii. 

Foto 5. ce altceva să îţi mai doreşti

Sus în creastă rămânem muţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi pregătim aparatele pentru poze deoarece fiecare secundă petrecută aici merită imortalizată, o vreme de vis, o mare de nori de vis, creasta Rodnei de nedescris, superb. 

 Foto 6. Vf. Zurzugău aflat în dreapta Bistriciorului

  Foto 7. tot mai aproape de  creastă

Foto 8. cu soare în faţă

 Foto 9. în creastă

 Foto 10.

  Foto 11.

   Foto 12. a meritat aşteptarea

 Foto 13. …şi frumoasa creastă a Parcului Naţional Munţii Rodnei

 
 Foto 14. înspre Suhard cu Vf. Omul

 Foto 14. Zurzugău şi marea de nori

Până în creastă am urmat traseul de vară, iar de aici până pe vârf înaintăm destul de greu din cauza zăpezii care pe alocuri atinge un metru, fiind nevoiţi să alegem pe anumite porţiuni să înaintăm în patru labe. Efortul depus şi toată oboseala parcă a dispărut de îndată ce am reuşit să atingem cota 1990 şi punctual final de pe harta noastră. Cel mai frumos lucru pentru mine este momentul când ajungi în vârf, momentul când pentru câteva clipe ai impresia că ai atins Everestul chiar dacă eşti doar la 1600, 2000 m alt. sau un pic mai sus. Nimic nu mai contează, tot stresul cotidian dispare, eşti tu şi omul, omul şi Dumnezeu. 

 Foto 15. Un pic din Tibleş  

 Foto 16. unul a ajuns

 Foto 17. celălalt ajunge imediat

 Foto 18. if i could fly...

 Foto 19. poza de grup

 
 Foto 20.
Foto 21. 

 Foto 22. dovada

Foto 23. creasta Călimanilor

 Foto 24. înspre Rarău - Giumalău

 Foto 25. superba creastă a Parcului Naţional Munţii Rodnei

Avem marele noroc de a zări un pic din creasta superbilor Făgăraşi şi cu zoom maxim reuşesc să imortalizez câteva imagini, ( una dintre ele, vezi foto 26 ).

 Foto 26.

Timpul trece şi nici nu ne dăm seama când au trecut 45 de minute, căci aprox 45 de minute am petrecut sus şi parcă despărţirea a fost foarte grea. La coborârea de pe vârf am ales valea mare unde speram să găsim un pic de apă ca să ne mai potolim setea chiar dacă nu era foarte recomandat să bem. 

 Foto 27. Roşu, Ineuţ şi Ineu

  Foto 28. Pietrosul Calimani

 Foto 29. încotro

 Foto 30. o ultimă poză de pe vârf

 Foto 31. Piciorul Bistriciorului

 Foto 32. Valea Mare

 Foto 33. straniu

Mai poposim un pic la refugiu după care urmăm acelaşi traseu ca la urcare şi până în satul Miţa ne mai oprim doar o singură dată să mai ciugulim câte ceva.  A fost o tură superbă, cu o vreme care ne-a mângâiat privirea.

Alte date “tehnice”, unele de luat în seamă:
 - sus, la cabana Salvamont temperatura a fost de -14 grade Celsius.
 - zăpada este ok pentru schiat.
           - aveti grijă la animalele sălbatice, noi la întoarcere am găsit un picior aproape întreg a unei ciute probabil atacată de o haită de lupi.
           -  am pornit la ora 09 de la casele părăsite şi la ora 16 am ajuns în Miţa, dar pentru cineva care nu prea  este umblat pe munte tura poate dura mai mult aşa că echipaţi-vă corespunzător.
      - drumul până la casele părăsite este ok şi de asemenea din Prundu-Bârgăului şi până în satul Miţa se poate circula foarte bine.
- peste drumul Blajului (între Mureşenii Bârgăului şi lacul de la Colibiţa) aveţi grijă la copii care îşi riscă viaţa cu săniile şi fără un 4x4 nu vă aventuraţi.

17 septembrie 2011

Tură de o zi în Rodnei (11 septembrie 2011)

După prima experienţă din luna martie în Rodnei alături de colegii din CAR Universitar Cluj trăită cu ocazia taberei de iarnă pentru iniţiere în alpinism abia am aşteptat o nouă tură în aceşti superbi munţi. O scurtă relatare a acelor zile puteţi citi aici.

Foto 1. Satul Şanţ

După câteva luni bune de aşteptare a venit şi acest moment în data de 11 septembrie 2011 pentru o nouă întâlnire cu Rodnei. Am ales să facem o tură de o zi pe traseul: satul Şanţ - Valea Blaznei-  Vf. Cobăşel - Vf. Roşu - Vf.Ineuţ - Vf.Ineu cu coborâre pe acelaşi traseu.
Încă de sâmbătă seară stabilim cu mult calm ora de plecare plus alte şi alte detalii legate de traseu, hrană şi resursele de apă posibile de pe traseu. Ora de plecare era undeva în jurul orei 6 dimineaţa din Prundu-Bârgăului, dar cum dimineaţa este lungă am pornit cu greu mare pe la 6:30. Am ales să nu mergem peste pasul Strâmba din cauza drumului impracticabil deşi sunt mai puţini km de parcurs. Astfel că am ales următoarea rută: Prundu-Bârgăului - Bistriţa – Năsăud – Rebrişoara – Nepos – Feldru - Sângeorz-Bai – Maieru – Anieş – Rodna – Şanţ, în total aproximativ 90 de km. Dacă alegeam varianta peste Strâmba făceam numai 50 de km.
Ajunşi în satul Şant facem stânga imediat după biserică iar după câţiva metri facem dreapta la o bifurcaţie de unde aflăm că până în Valea Blaznei mai sunt 5 km de drum forestier.

Foto 2. Complexul Vio din Valea Blaznei

Foto 2. Cabana Diana

După 2 ore de la plecare ajungem sus în parcarea Complexului Vio din Valea Blaznei unde şi lăsăm maşina şi de aici urmăm marcajul cruce albastră pe lângă stâlpii de curent. Ocolim vf Staniştea, cabana Diana şi în şaua Staniştea ne oprim la câteva poze.

Foto 3. Crucea de pe Vf. Staniştea 

După câteva poze şi lecţiile aferente de Geografie o luăm încetu pe cruce albastră, traversăm pădurea care desparte poiana Staniştea de poiana de sub Vf. Cobăşel şi după o oră de mers ajungem pe Vf. Cobăşel. Cele 3 piramide îşi arată colţii încă de sub Cobăşel, Roşu şi Ineuţ mai putin însă imensul şi impunătorul Ineu ne primeşte cum ştie el mai bine sub nişte nori ameninţători.  

Foto 4. Muntele Curăţel şi Capul Beneşului

Foto 5. Şaua Curăţel cu Refugiul Curăţel

 Foto 6. Vf. Cobăşel - 1835 m

Foto 7. Piramidele de la dreapta la stânga Vf. Roşu-Vf. Ineuţ şi Vf. Ineu sub nori

Rămânem destui de calmi şi ne împăcăm cu gândul că nu prea avem parte de o vreme frumoasă, sperăm totuşi că până ajungem noi pe Ineu nori să se mai împrăştie un pic. De pe Cobăşel ne continuăm drumul pe acelaşi marcaj şi pe la ora 13:00 ajungem pe Vf. Roşu unde ne întâlnim cu un montaniard venit tocmai din Bucureşti pentru creasta Rodnei care, din declaratiile lui o face mai tot anul. Stăm la poveşti, privim înspre Ineuţ, Muntele Dosu Gajei cu şaua Gajei, Creasta Piciorul Pleşcutei, la întinşii Munţi ai Maramureşului, ne delectăm cu Suhard ca mai apoi după o oră să ne vedem pe Ineuţ unde privim înspre cele 2 lacuri Lala Mare şi Lala Mic, de asemenea la Şaua cu Lac şi spre fericirea noastră la crucea de pe Ineu vizibilă după ce norii au început încetu cu încetu să se retragă.
 Foto 8. Înspre Roşu pe cruce albastră

Foto 9. tot mai aproape de Vf. Roşu - 2113 m


Foto 10. Dosu Gajei, iar în plan secund Creasta Piciorul Pleşcuţei

Foto 11. montaniard

Foto 12

 Foto 13. Coborâre de pe Roşu

 Foto 14. Creasta Rodnei

Coborârea de pe Ineuţ nu ne pune mari probleme şi până în Şaua cu Lac coborâm lejer lăsând în dreapta noastră marcajul ce duce la lacurile Lala şi înainte de asaltul final ne mai oprim pentru 10 minute în Şaua cu lac de unde zărim coborând uşor la vale de pe Ineu 4 turişti. Pe la mijlocul drumului dintre Ineu şi Şaua cu lac ne intersectăm cu ei, privim înainte şi pe la ora 15:00 ajungem la cota 2279, adică pe Ineu. Primul pas pentru mine pe Ineu a fost ca primul pas pentru Amstrong pe lună, cel puţin eu unul am atins “luna”, Amstrong încă nu ştiu exact dacă a făcut asta. 

 Foto 15. Vf. Ineu sub nori

 Foto 16. Şaua cu lac

 Foto 17. Vf. Ineu - 2279 m

 Foto 18. Creasta Piciorul Pleşcuţei

Înspre Borşa din păcate nu se conturează nimic, ne bucurăm însă de Coasta Netedă, de Creasta Piciorul Pleşcutei, de Lalalala şi de norii care învăluiau când odată Vf. Roşu, când odată Vf. Ineuţ. Reuşim să facem şi poza de grup după care ne hotărâm să plecăm încetu cu încetu spre Valea Blaznei. La coborârea de pe Ineu ne întâlnim cu alţi 3 montaniarzi veniţi dinspre Coasta Netedă. Drumul de întoarcere a fost cam acelaşi cu deosebirea că nu am mai urcat pe Ineuţ încă odată. Am decis să o luăm pe curbă de nivel. Pe la ora 19 şi ceva ajungem jos în Valea Blaznei, ne îmbarcăm şi la ora 22:00 ajungem mult mai fericiţi acasă, cu tolba plină de poze, poveşti şi lume nouă cunoscută. Să aveţi parte de ture cât mai frumoase.

Foto 19. Lalala

 Foto 20

 Foto 21. pe Cobăşel

 Foto 22

 Foto 23. Dosu Gajei

 Foto 24. Coasta Netedă

 Foto 25

Foto 26. relaxare

 Foto 27. până la Omului şi Gărgălău



 Foto 28. înspre Ineuţ

 Foto 29. înspre Roşu

Foto 30. la revedere